Din seria "un-built", al doilea proiect la care am testat turnarea în bronz este cu totul o utopie. Un proiect fără loc, fără beneficiar. Un studiu început cu trei ani înainte şi care a trecut prin mai multe interpretări.

O locuinţă posibilă cu parter şi două etaje, din care ultimul mansardat. O curte de primire mediază relaţia cu un exterior, poate urban sau nu.

Un singur utilizator care are, de drept, un singur spaţiu generos: locul de lucru de la ultimul nivel. Un spaţiu privilegiat, un turn de fildeş.

În tot exerciţiul, sensul propriu al spaţiilor/funcţiunilor a fost evitat. Nu există living şi nu există propriu-zis o bucătărie, dupa cum nici un dormitor sau baie. Deşi toate apar în proiect, în scara cea mai apropiată destinaţiei propuse. Sunt doar spaţii cu posibile activiţăti, fără o fixare precisă. Mai degrabă locuri pentru stat, gătit, mâncat, dormit, lucru etc.

Undeva, în faţa locului de dormit, care la rândul său, nu ar putea fi denumit chiar dormitor, există o dublă fereastră: leagă interiorul de exterior, străbătând zidul casei şi apoi al curţii. Locul de dormit este în felul acesta mai ascuns, mai intim.

Bronzul a fost folosit de această dată într-o variantă mai finisată, mai şlefuită. Muchiile s-au definit mai precis iar suprafeţele strălucesc într-un ton galben, mai apropiat de alama. Am testat şi obţinerea unor texturi diferite, cum ar fi acoperişul rugos.

Ce rămâne însă fascinant este farmecul imperfecţiunilor, al zgârieturilor şi scrijeliturilor accidentale, al teşiturilor si colţurilor imprecise, urma unghiei şi a cuţitului cu care s-a aşezat lutul negativului, petele patinei inegale, golurile de aer de la turnare şi dârele pilei ce a înlăturat bavurile de după scoaterea din matriţă. Toate dau scară şi masă de corp construit unui obiect de dimensiuni mici, o pseudo-micro-arhitectură de sertar, scoasă la lumină după câţiva ani de amânări.