Standul României la Congresul UIA - Seoul 2017
premiul II
realizat împreună cu: arh. Ioana Corbu, arh. Alexandra Obreja, stud. arh. Théo Meunier, stud. arh. Louis Cayol, stud. arh. Camelia Șerban, stud. arh. Raluca Ivanov
Spaţiul public urban este astăzi scena a numeroase evenimente care se desfăşoara într-un interval restrâns, în anumite locuri ale oraşului: festivaluri de artă urbană, de gătit pe stradă, întâlniri între tineri sau mai puţin tineri, aniversări, spectacole în aer liber, concerte, street performance etc. Citadinii sunt din ce în ce mai atraşi de a petrece timp în aceste spaţii/eveniment, prilej de socializare şi interacţiune cu alţii ca ei. Capacitatea acestor "întâmplări" urbane de a aduna locuitorii oraşului este încă greu de estimat. Există o pulsaţie şi o dinamica a spaţiului urban în sensul lui cel mai larg, care atrage.
Prin urmare, se propune un experiment: desenul dormitorului, ca prototip, se va multiplica în diverse spaţii ale oraşului, cu vopsea flourescentă biodegradabilă, transformând temporar locul în care se află. Contemplarea spaţiului şi prezenţa lui inedită în peisajul oraşului, în locurile cele mai “surprinzătoare” are rolul de manifest menit să atragă atenţia asupra necesităţii implicării fiecărui locuitor în problemele urbei. La nivel emoţional, în societatea globalizată în care trăim, oraşul trebuie să fie capabil să provoace bucurii, să fie îndrăgit de cei care îl locuiesc. Să fie suma dorinţelor, trăirilor individuale şi prilej de declanşare a unor acţiuni comune. În pavilion, experienţa va fi recreată cu ajutorul proiecţiilor. Proiecţia este reactivă, în sensul în care, fără vizitatori, imaginile sunt amestecate aleatoriu. De îndată ce un vizitator păşeşte în interiorul “camerei de dormit”, imaginile se încheagă într-un peisaj unitar – o secvenţă vie şi coerentă de prezenţă într-un spaţiu public urban.Valoarea nu poate fi produsă în izolare. Avem nevoie să împărtăşim experienţe observate şi trăite pentru ca procesul arhitectural contemporan să poată reveni la chemarea sa originară de aducere a abstractului în concret. Iar pavilionul României în cadrul UIA 2017 propune literalmente aducerea unui spaţiu personal, abstract, în concretul discuţiilor despre profesia de arhitect.
Un oraş nelocuit nu poate avea suflet, dar nici locuitorii dezinteresaţi de soarta oraşului “lor” nu pot face un oraş să traiască. Locuitorii oraşului contemporan nu sunt, neaparat, indivizi care s-au născut şi au crescut acolo. Sunt şi străini, originari din alt oraş sau din altă ţară, care trebuie să se recunoască în peisajul urban, să se simtă confortabil, ca apoi să ofere ceva înapoi oraşului, să se îngrijească de el, să participe activ la viaţa lui publică. Dacă ar fi să descriem un manifest pentru oraşul secolului 21 acesta ar implica interacţiunea dintre oraş, arhitectură şi locuitori. Senzaţia ultimă de “bine” se descrie prin sintagma devenită clişeu: “mă simt ca acasă”. Și asta nu mai are nevoie de nicio explicaţie în plus. Prin extrapolare, experienţa urbană cea mai plăcută este aceea care reuşeşte să îi facă pe cei care o trăiesc să simtă şi să spună acelaşi lucru: ”m-am simţit ca acasă”. Pavilionul Romaniei la UIA Seoul 2017 propune exact aceasta. Testează sentimentul de a fi “acasă” într-un spaţiu public urban. Aşadar, proiectul îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei spaţiului locuit în rap
ort direct cu spaţiile publice ale oraşului sau, altfel spus, sublinierea raportului dintre spaţiul privat, intim, şi domeniul public, societatea. Pe de alta parte, în cadrul concursului avem definit un spaţiu expoziţional de 9 m2 care, vrând-nevrând, aminteşte de suprafaţa unui dormitor minimal – un univers personal către care fiecare dintre noi se întoarce în ritmul cotidian.
